Premiile People’s Choice 2018: Nominalizări

Cine a zis că perioada premiilor s-a încheiat o dată cu decernarea faimoaselor statuete Emmy, s-a înșelat, după preferințele criticilor venind rândul publicului să își voteze favoriții în cea mai nouă ediție a premiilor People’s Choice. Perioada de vot se va încheia pe 19 octombrie iar pe 11 noiembrie vor fi anunțați câștigătorii. Doritorii, își pot susține preferații aici. (more…)

Premierele lunii iulie la TV

Chiar dacă e vară, luna iulie continuă să ne aducă pe micile ecrane titluri îndelung așteptate, de la noi sezoane pentru Power, Trial and Error și Orange is the New Black, până la noi proiecte precum Castle Rock, Mr. Sunshine și Sharp Objects. După cum v-am obișnuit, o parte din aceste titluri sunt disponibile și la noi, pe când altele doar peste ocean. Pentru micul ecran, premierele se împart în două categorii: premiere de sezon, respectiv premiere de serial. Mai jos, pentru a le putea bifa pentru vizionare, o scurtă descriere pentru titlurile noi – pentru trailere și mai multe materiale promoționale, click pe titlul serialului de la descriere. (more…)

San Diego Comic-Con 2018: Seriale + program + invitaţi (Updated)

Doar două săptămâni ne mai despart de o nouă ediție San Diego Comic-Con, lista serialelor și a invitaților pentru segmentul TV fiind în sfârșit publicată. Pe lângă deja veteranii Supernatural, The Big Bang Theory, Doctor Who și producțiile WB din Arrowverse, multe titluri noi vor călca pragul convenției din acest an – Castle Rock, Nightflyers, Deadly Class, Blue Book, Tell Me a Story, Legacies, The Purge, The Passage ș.a.. Prezențe inedite la eveniment vor constitui și panelurile dedicate Brooklyn Nine-Nine, Magnum P.I. și Crazy Ex-Girlfriend, precum și o oră de discuții cu realizatorii și creatorii noilor titluri Amazon.

Pe lângă sesiuni de Q&A, fiecare panel are cuprins în durata și desfășurarea sa materiale video cu scene noi, momente de pe platourile de filmare sau recapitulări ale sezoanelor recent încheiate. Multe momente aniversare sunt programate pentru această ediție, printre acestea regăsindu-se Supernatural, Charmed, Star Trek și Breaking Bad.

SDCC se va desfăşura în perioada 19-22 iulie + 18 iulie (preview night). (more…)