Avem moduri diferite de a face față suferințelor și durerii în general, însă o suferință aparte este cea cauzată de moarte. Fiindcă este o necunoscută a vieții, dar și singurul lucru cert, pe care ne putem baza, moartea este percepută într-o multitudine de moduri. Fie că este percepută drept o trecere într-o lume mai bună, o descătușare, ori o curmare a unei suferințe, moartea este dificil de gestionat tocmai de cei care rămân în viață. Cu toții am pierdut pe cineva drag la un moment dat și o vom mai face. Este mersul firesc al vieții, însă ca orice altă componentă a acesteia, pentru fiecare din noi are o altă însemnătate.

Poporul mexican are o tradiție aparte în ceea ce privește comemorarea celor pe care i-au pierdut. Dacă cele mai multe nații fac față acestor momente dificile prin adoptarea unei ținute sobre, Mexicul sărbătorește Dia de los Muertos, o festivitate colorată, plină de viață, menită să celebreze trecerea celor care nu mai sunt printre noi într-un loc mai bun. În aceste zile, conform percepției mexicane, granița dintre vii și morți este foarte subțire, iar spiritele celor plecați se întorc printre noi, ca niște martori tăcuți ai lumii vii. Amzuamentul față de moarte nu este neapărat un lucru nou – până la urmă, și românii se pot lăuda cu singurul cimitir vesel din lume, nu?

Revenind la acțiunea propriu-zisă, Meredith se vede din nou în centrul unui triunghi amoros. Deși Cece, pețitoarea ei cu exces de zel, îi găsește mulți pretendenți și Mer se vede cu toți, reușita pare a fi departe. De fapt, poate nu e chiar atât de departe, căci pe holurile spitalului încă mișună celibatari, iar Grey este luată în vizor de Link și de DeLuca, care o asaltează cu flirturi discrete, însă suficient de vizibile cât să o pună pe aceasta într-o situație incomodă. Șansele par a fi mai degrabă de partea lui Andrew, iar fetița pe care o operează Mer, „îndrăgostită” de DeLuca, este pretextul ideal pentru a aduce în discuție, la fel de discret, sentimente și pentru a schimba priviri… să le spunem încărcate. Însă vorbim despre Grey Sloan Memorial, lucururile se pot încinge schimba foarte repede, deci triunghiul va persista o perioadă și preconizez că Mer va fi scindată între cei doi în scurt timp.

În primă fază, Link mi s-a părut un personaj extrem de rigid, care nu transmite nimic în afară de faptul că freza i-a rămas undeva în 1985. Prietenia cu Jo, repsectiv avansurile pe care i le face lui Mer și refuzurile acesteia îl fac mai uman, cel puțin în ochii mei. De asemenea, aveam sentimentul că se vrea a fi un soi de personaj negativ, care vine să destabilizeze echilibrul și așa sensibil din Grey Sloan, dar faptul că este dispus să se tundă pentru un pacient bolnav de cancer mă face să cred că nu e chiar un băiat rău, dar personajul în sine este simplu și simplist. Mă aștept să văd ceva care să îl definească – nu încadrarea într-o tipologie, ci o integrare ceva mai realistă în peisajul medical cu care ne-a obișnuit serialul.

Spre deosebire de Link, despre colegul cu care acesta și-a făcut apariția în spital, Nico, putem spune că s-a integrat perfect – a înțeles cum se folosesc lifturile din spital! Se știa încă de la începutul sezonului că își va face apariția primul chirurg gay, iar acum a avut loc și prima interacțiune fizică dintre el și Schmitt – evident, în lift. Cum Glasses este crispat și stângaci, nu știe să gestioneze tocmai bine situația, mai ales când vine vorba despre lucruri și experiențe noi și îi mărturisește lui Nico faptul că a fost primul sărut cu un tip, ceea ce îl determină pe cel din urmă să facă pași înapoi, fiindcă nu poate face încă un coming out. Ca orice altă relație din Grey’s, și cei doi se lovesc de tot felul de piedici, fiindcă într-o lume perfectă totul ar merge strună, dar sunt convins că nu este finalul poveștii celor doi.

Jo și Bailey readuc la viață ficatul unui cadavru (!) și îl folosesc pentru a-l transplanta unei paciente foarte ghinioniste, care și-a planificat până în cel mai mic detaliu înmormânarea – o altă zi obișnuită pentru Grey Sloan Memorial Hospital! De menționat și că acest caz este un pretext pentru a pune în evidență antiteza dintre a râde și a plânge în fața morții: dacă într-unul dintre saloane, morții sunt primiți cu zâmbete și gălbenele, pacienta ghinionistă insistă să se plângă la înmormântarea ei.

Teddy amână cu grație momentul în care trebuie să îi spună lui Hunt despre copilul pe care i-l poartă în pântece, însă Owen și Amelia sunt preocupați cu dispariția lui Betty, care nu se lasă găsită, spre disperarea lui Shepherd. Nu înțeleg și nu pot să mă pronunț în ce direcții o vor lua cele două povești: sunt convins că vorbim despre amânări ale verdictului, în ambele cazuri.

Moartea se apropie din nou de Mer, dar de data aceasta alege să o ignore complet: deși a aflat de la Richard că Thatcher, tatăl său, este pe moarte, a noastră Grey nu dorește să dea ochii cu el, fiindcă cinci minute de compătimire nu pot înlocui anii de absență.

Ieșind din spital, o vedem pe Mer încojurată de cei care au plecat din viața ei, personaje dragi oricărui fan al serialului: O’Malley, Lexie, Ellis și evident, cum ar spune Yang, McDreamy și McSteamy – Derek și Mark, precum și Doc.

-B