CBS: Reînnoiri, anulări și un nou spin-off NCIS

După ce The CW a dat startul reînnoirilor din acest an, cei de la CBS au decis să continue trendul și au început la rândul lor curățenia de primăvară în portofoliul postului. După veștile bune privind reînnoirea comediilor Bob Hearts Abishola și The Neighborhood cu sezonul 3, respectiv 4, au fost anunțate la scurt timp și informații mai puțin îmbucurătoare pentru unii din telespectatorii postului. Mai exact, serialele Mom și NCIS: New Orleans se vor încheia în următoarele luni, odată cu finalul sezonului în curs.

Fanii comediei lui Chuck Lorre își vor lua la revedere de la personajele îndrăgite în ultimii ani, pe 6 mai. Decizia nu vine tocmai ca o surpriză, la finalul sezonului actual contractul protagonistei Allison Janney urmând să expire, iar Anna Farris retrăgându-se din proiect încă de la începutul S8.

După schimbările din distribuție în ultimii ani, o astfel de decizie părea iminentă chiar și pentru cel mai nou proiect din franciza NCIS. Ultimul episod al serialului, 155 urmează a fi difuzat pe 16 mai, conform orarului CBS.

Final de drum pentru New Orleans, însă seria NCIS pare a nu rămâne pentru mult timp fără un al treilea titlu în grilă, fiind anunțat un nou spin-off, noul proiect urmând să aibă acțiunea în Hawaii. Pentru moment totul este în fază inițială și nu se cunosc mai multe informații, însă cum filmările Magnum P.I. se desfășoară deja în Hawaii, este posibil ca acest titlu să primească undă verde în baza unor costuri de producție mai reduse.

Decizii în privința celorlalte seriale și titluri din grilă urmează a fi luate zilele acestea, în funcție de negocierile contractuale și bineînțeles, a ratingurilor.

https://fb.watch/3K0v3v-v7F/

Surse: 1, 2

2 thoughts on “CBS: Reînnoiri, anulări și un nou spin-off NCIS

Leave a comment