Ne apropiem vertiginos de finalul unui sezon atipic pentru Grey’s Anatomy, în care nu numai că „am pierdut” personajul titular undeva pe la jumătatea sezonului, dar un alt nume mare a părăsit distribuția în a doua jumătate a acestuia. Cu toate acestea, pare că serialul nu vrea să renunțe la ideea de ancorare în realitate, fiind o imagine mai mult sau mai puțin fidelă – dar, cu siguranță, realistă – a crizelor medico-sociale de peste ocean.

S-au încheiat niște ploturi destul de importante în aceste ultime patru episoade, odată cu plecarea lui Maggie în Chicago. Terapia de cuplu nu a funcționat pentru ea și Winston – ce e drept, a și fost destul de abrupt întreruptă de faptul că Maggie era de gardă – însă cumva, ceva nu mai funcționează între cei doi, iar acest proces a început cu mult înainte ca Maggie să primească oferta de a scrie istorie ca cercetător în Chicago. Vina este împărțită – pare că cei doi nu mai vor să mai depună eforturi în a-și reclădi relația, iar orice laudă pe care și-o fac unul altuia este privită mai degrabă ca un reproș. Maggie nu omite totodată să îi amintească lui Winston că a abandonat-o în timpul primului lor apel video cu familia lui. Îi arătase cine era în acel moment, iar ea ar fi trebuit să-l creadă: s-a protejat oricare ar fi fost consecințele. Căsătoria lor ar putea supraviețui unei relocări în Chicago, este de părere Maggie, dar el nu pare să-și dorească să supraviețuiască… până când, în episodul imediat următor, vedem cum cei doi se sincronizează perfect pentru o operație extrem de complicată, schimbându-se complet atmosfera dintre aceștia – laudele nu mai sunt interpretate greșit, privirile numai sunt aruncate cu reproș, iar replicile nu mai sunt tăioase. A doua zi, Maggie îi propune lui Winston să vină cu ea în Chicago, însă fără succes: într-un ultim moment cu Winston, Maggie i-a amintit că ambele mame ale ei au rămas căsătorite pentru a-i face pe ceilalți fericiți, nu pe ele însele, ceea ce ea nu își dorește să facă: „Am făcut tot ce am putut”, îi spune lui Winston, completând cu un „Te iubesc, dar trebuie să plec.” Ca răspuns, el i-a spus cu tristețe: „Și eu te iubesc și trebuie să rămân”… și astfel Maggie îl părăsește pe Winston, părăsește Grey Sloan, părăsește Seattle și, în cele din urmă Grey’s Anatomy.

La pol opus, pseudo-relația dintre Link și Jo se adâncește, mai ales în contexul în care cea din urmă își exprimă intenția de a-și lua o zi liberă pentru că… pur și simplu este obosită. De ce, se întrebă ea, îi era atât de greu să se odihnească? Link nu știa, dar știa de ce lui îi era greu. Când avea cancer, a petrecut mult timp în pat ascultându-și părinții certându-se, astfel că a asociat odihna cu vremurile nu tocmai plăcută. Jo ajunge la concluzia că se simte în siguranță doar când are grijă de altcineva, așa cum învățase să facă cu părinții săi, abia apoi simțindu-se suficient de încrezătoare în sine pentru a se relaxa. Sau poate nu se putea odihni pentru că nu avusese niciodată pe cineva care să o facă să se simtă suficient de în siguranță pentru a se odihni, cum este Link. Gesturile romantice ale acestuia sunt întrerupte însă brusc de un apel care aduce vești proaste: Jo îi spune acestuia că este posibil ca Luna să aibă probleme cu auzul, ceea ce are un impact devastator asupra lui Wilson, chiar reproșându-i lui Link că nici nu a aflat bine vestea și nici nu i-a făcut Lunei toate investigațiile, că acesta deja a început să învețe limbajul semnelor.

Nici Amelia nu o duce prea bine, mai ales că, în ultima perioadă, pare că toată lumea în jurul ei o părăsește, într-un fel sau altul. Petrecând o zi liberă împreună, Amelia îi recunoaște lui Kai că are o istorie tare „simpatică” atunci când cei dragi pleacă, existând mereu riscul depedenței de care a suferit la un moment dat Shepherd. Și nu e doar în capul Ameliei acest fenomen: Meredith a plecat, Maggie a plecat și ea, iar Kai… practic încheie relația dintre aceștia, primid o ofertă de a se muta la Londra. Deși Amelia face tot posibilul să i se ofere lui Kai un job la Grey Sloan, refuzul vine din simplul motiv că, atunci când Kai i-a spus Ameliei că poate avansa profesional, Shepherd i-a oferit zero încurajări și a făcut ca această situație să devină brusc despre ea însăși, mai degrabă decât despre Kai. Ulterior despărțirii, chemată pentru o intervenție complicată așa cum îi plac Ameliei, aceasta își varsă toată furia pe Winston, considerând că acesta a lăsat-o pe Maggie să plece, fiind mai mult decât vehementă și ignorând „prietenia” dintre ei, pe care o aduce în discuție Ndugu. Amelia încheie discuția extrem de ostilă spunându-i acestuia că poate Maggie îi va ierta micimea, dar ea însăși nu o va face niciodată. Auch!

Incidentele de la clinica lui Bailey nu au rămas fără urmări: Miranda capătă nedoritul statut de „vedetă” printre mulțimile de oameni care sunt așa-zis pro-viață, împrăștiind fotografia sa, numărul său de telefon și adresa sa în tot orașul. Deși Ben inisistă să se mute într-un Airbnb până se calmează spiritele, Miranda nu ia în calcul această decizie, până când telefonul nu mai încetează să sune, fiind absolut asaltată de apeluri de la oameni necunoscuți care efectiv au prea mult timp liber.

Addison revine pentru încă un episod în acest sezon – și tare ne-am bucurat! Sub pretextul că vrea să refacă stocurile clinicii ambulante, Montgomery se declară profund îngrijorată de situația lui Bailey… care este pe cale să se înrăutățească considerabil, căci la urgențe ajunge un bărbat care cere în mod expres să fie tratat de Miranda. Descoperim ulterior că este, de fapt, un protestatar care vine să îi reproșeze personal (verbal și chiar fizic) acțiunile pe care le-a întreprins Bailey în clinică. Situația este ținută sub control, însă Miranda este absolut șocată. Addison își face datoria de prietenă și o încurajează să își descarce furia, Bailey neînțelegând cum poate să își asculte mama, care îi zicea mereu să „asalteze” lumea din jurul său cu bunătate. Acest „killing with kindness” o determină pe Addie să vină cu o idee: o pune pe Teddy să le dea colegilor doctori ai lui Bailey numerele celor mai frecvenți apelanți ai ei, ca apoi doctorii să sune protestanții și să le explice respectuos ce a făcut de fapt clinica și ce fel de om este, de fapt, Bailey.

Schmitt face tot posibilul să își coordoneze rezidenții, însă este atenționat de Webber că încă nu și-a ales o specializare, iar timpul trece. Părăsit de „aventura” sa (care și-a terminat stagiul în Seattle, fără să îl anunțe și pe el), Levi se întrece pe sine în a-și ține în frâu rezidenții, făcând tot posibilul ca și pacienții săi să fie mulțumiți – de apreciat cum Schimtt s-a dat peste cap pentru a-i organiza chiar în spital ceremonia de bar mitzvah. Văzând cât de bine interacționează cu pacienții mai mici, Richard îi sugerează lui Schmitt pediatria. Avem oare în sfârșit un succesor pentru Alex Karev?

Că tot veni vorba de rezidenți, în această a doua jumătate a sezonului lucururile nu evoluează prea mult ca relații „inter-rezidențiale”: Jules încă urăște ideea de fericire în cuplu, refuzându-i invitația la o întâlnire lui Blue, Mika se chinuie din răsputeri să facă serviciile medicale mai accesibile celor care se află în impas financiar, iar Simone și Lucas pare că se cumințesc din punctul de vedere al scânteilor care se aprinseseră între ei, Simone cerându-i lui Lucas să fie cavalerul ei de onoare, ceea ce părea o idee bună în primă fază, dar acesta îi cedează locul lui Jules, fiindcă sentimentele pentru ea încă există.

În cele din urmă, Addison recunoaște că motivul pentru care a venit în Seattle a fost strict legat de Bailey, însă dacă tot se află în oraș, a profitat și pentru refacerea stocurilor. De unde au venit materialele, vă întrebați? Ei bine, de la Cristina Yang.

-B